Fãrã titlu.
Poate cã toate gândurile mele se canalizeazã acum spre un singur lucru pe care îl consider destul de important, însã pe care trebuie sã îl las la o parte. Am început sã ţes la un moment dat mai multe visuri în acelaşi timp şi cred cã mi s-au încurcat aţele. Am început sã scriu la ceva în care încã mai cred, dar timpul. Am început sã pictez ceva, dar timpul. Am mers mereu pe un singur drum fãrã sã mã abat, am fãcut cum au vrut alţii, dar timpul s-a schimbat. Sau poate eu m-am schimbat. Existã acum alţi paşi pe care o sã mi-i îndrept încotro cred.
Aşa e, n-am mai scris de mult. Poate cã am obosit sã interpretez cuvinte rostite de alţii, impresii despre mine gãsite de alţii, idei fãrã fond. E o etapã decisivã, un ultim an universitar. Ultimul. Şi va fi memorabil. Dupã, nu ştiu ce va fi. Iau drumul Europei.
De ce m-am întors? Acum 14 ani am început sã cred, fãrã sã vreau, cã meritã sã primesc cea mai bunã educaţie, aşa cã am muncit pentru ea. Nopţi inegale. Mai e doar un an.
Dacã s-a meritat? Cu siguranţã.
Ce am câştigat? Un singur cuvînt: împlinire.
Ce am primit în schimb? respect.
Cum mã percep ceilalţi? În mult prea multe moduri.
Cum mi se pare acum viaţa? Ca un comic devenit într-o clipã serios.
Am cunoscut oameni noi, am descoperit mentalitãţi, am renunţat la locuri pe care le frecventam în favoarea altora, mi-am îndreptat atenţia spre noi detalii care conteazã cu adevãrat. Dar timpul îmi ţese încã firul drumului pe care îl voi urma. Iar timpul trebuie sã aibã rãbdare…
Maci si vise
sursa foto: deviant.
Pianul nervilor de ceară 